De ce înșelăm?
(va
urma și partea a doua: „De ce suntem înșelate/înșelați?”)
Așadar, de ce înșelăm?
Întrebarea aceasta mă urmărește de
multă vreme, însă nu am reușit până acum să găsesc un răspuns.
Ideea de la care am pornit este, așa
cum bănuiți, înșelatul în dragoste. Însă, pentru a răspunde la probleme de
dragoste cred că trebuie să pornim – dacă nu mereu, atunci măcar în 90% din
cazuri – de la viața „cealaltă”, de la relațiile și viața de zi cu zi. Așa se
întâmplă și acum: eu cred că cei care înșeală – fie că este la piață sau în dragoste – o fac pentru că pot și
pentru că speră sau cred că nu vor fi prinși.
În ambele cazuri se aplică cam
aceleași reguli. Mulți vor spune că atunci când înșeală în dragoste o fac
pentru că partenerul de cuplu „a meritat-o!”; cel de la piață va spune că tot
clientul e vinovat, că „a căutat-o” – era prea „fițos” sau l-a sucit prea mult
pe vânzător.
Sunt și cazuri (destule!) în care
cel în cauză spune că este prea nefericit, că nu primește suficientă atenție,
dragoste, apreciere sau nu îi sunt satisfăcute toate nevoile. Și atunci este
nevoit să își caute alinarea în brațele altcuiva… disponibil să ofere toate
acestea… departe de alte obligații… Pentru a continua paralela cu „piețarul”
nostru, și cel de la tarabă poate afirma în propria sa apărare că a înșelat
pentru că nu este mulțumit de… preț, vânzări, chirie… și atunci caută să obțină
profit pe orice cale, prin orice mijloace.
Una dintre scuzele mere preferate –
dacă pot spune așa (deși sună foarte ciudat!) – este aceea a iubirii din
tinerețe. Reîntâlnirea cu un fost iubit/fostă iubită din tinerețe sau chiar din
copilărie poate reînvia multe sentimente pe care le considerai moarte demult și
la care nu te-ai mai gândit… Și apare dorința de a aduce puțin din acea
perioadă în prezent, pentru a trăi iarăși clipele frumoase de atunci… Până aici
nu este nimic greșit (sau aproape nimic)… Problema apare abia atunci când se
merge prea departe… dacă relația de atunci a fost completă, poate vei dori să
retrăiești totul… și atunci se ajunge la situații fără întoarcere… Există și o
a doua variantă: poate vei dori să faci acum ceea ce nu ai putut sau nu ai vrut
să faci atunci. Acum se complică și mai mult situația. Dacă am vorbi despre
altceva ar fi o situație de înțeles… vrei să vezi cum ar fi fost (sau, ca să
fiu rea, „să vezi ce ai pierdut!”). Însă trebuie să te gândești dacă cel ce te
așteaptă acasă merită… dacă merită să îi faci asta…
Cea mai des întâlnită scuză este
aceea că „s-a întâmplat doar o dată, o singură dată și, logic, nu se va mai
întâmpla”. Să fie aceasta o scuză? Doar pentru că s-a întâmplat o singură dată
și pentru că își cere scuze trebuie să iertăm? Este oare suficient? Este
corect?
Și totuși… acestea sunt scuze, sunt
pretexte… încercări de a ieși cu obrazul și conștiința curată. Am dat doar cele
câteva exemple care mi-au venit în minte acum… sunt convinsă însă că sunt mult
mai multe. Cel mai dureros este că unii înșeală doar din plăcere sau, așa cum
spuneam la început, că o fac pentru că pot.
Unele cazuri sunt de înțeles. Unele.
Foarte puține. Poate voi fi acuzată pentru asta, însă vă spun cu sinceritate că
am văzut cazuri în care ambele părți aveau dreptate. Și cel care înșela putea
fi înțeles, dar și înșelatul. Atunci? Ce este de făcut?
Poate mă ajutați voi să aflu
răspunsul la această întrebare…Mulțumesc!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu