luni, 29 octombrie 2018

Vinuri din Moldova in inima Olteniei






Mijloc de toamna... frunze ruginii, vant in ramuri si copii cu caciuli trase pe cap, alergand cu fata spre soare. Frumusetea este mereu in jurul nostru, insa trebuie sa o cautam cu sufletul si nu cu ochii inchisi. La fel este si vinul: bun daca esti deschis sa il incerci :)

Si iata ca am incercat un nou vin, o noua Crama, intr-o noua editie a evenimentului Brânzeturi cum se...cuVin, organizat de AsBO și DicționarCulinar.ro la Casa Ghincea, in centrul Craiovei. Locatia este deja traditionala, la fel si prezentarea lui Daniel Botea si cea a lui Narcis Neagoe, care a tinut sa ne mai aminteasca putin din secretele degustarilor de vin.

Crama care a oferit vinurile poarta denumirea de Domeniile Averesti, situata undeva in Moldova, aproape de Husi. Stiam ca vinurile din Moldova sunt bune, acum doar mi s-a confirmat :)

Am avut de degustat 5 soiuri de vin, imperecheate cu 5 sotimente de branzeturi, oferite ca de obicei de cei de la Delaco. Delaco este unul din cei mai mari jucatori de pe piata de branzeturi din Romania, parte integranta a grupului francez Savencia, unul dintre cei mai mari producatori de pe piata de lactate la nivel mondial

Intre toate mi-a placut mult combinatia cu numarul 2 - Chardonnay Averesti sec – Havarti cu pere.



Chardonnay este unul dintre sortimentele de vin preferate, mereu am in casa cel putin o sticla  din aceasta licoare. Chardonnay Averesti mi s-a parut fresh, lejera, fara a pierde din specificul acestui minunat strugure. Havarti cu pere - iata o combinatie foarte reusita. Branza este puternica, iar perele I-au dat un plus de textura si au imblanzit-o cumva, spalate de minune cu vinul alb.

Fiecare element al unei astfel de asocieri trebuie degsutate separat si apoi impreuna, am decis sa le acord fiecaruia cate un cuvant care sa le descrie:
Chardonnay Averesti - Tinerete
Havarti - Maturitate
Combinatia - Viata


luni, 10 septembrie 2018

Craiova Jazz Festival ne incanta si de data aceasta la mijloc de semptembie



Craiova Jazz Festival revine pe scana Filarmonicii Oltenia cu cea de-a doua editie, ce se va desfasura in perioada 12-15 septembrie 2018. Evenimentul, internaţional încă de la prima ediţie, este organizat de Filarmonica „Oltenia” Craiova, cu sprijinul Primăriei Craiova şi Consiliului Local

In cele 4 seri de festival cei indragistiti de Jazz vor putea asculta selectii aparte, apartinad unor nume internationale sonore

Prima seara este dedicata lui Nello Salza, interpret pe coloane sonore semnate de celebrul compozitor Ennio Morricon.

Gianluca Littera&Double Breath Quartet va colora cea de-a doua seara, pentru ca Flavio Boltro BBB Trio sa ne incante in seara de vineri cu un jazz-rock-electronic de execeptie.

Sambata seara, ultima seara a festivalului, este rezervata pentru Walter Attanasi&Friends, ce vor fi acompaniaţi de Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii "Oltenia" Craiova.

Puteti cumpara deja biletele de la agenţia Filarmonicii (program luni-vineri, orele 10:00-18:00), Calea Unirii nr.16, telefon 0251 412 334.

Preţul biletului este unic: 30 lei/concert.

joi, 6 septembrie 2018

Liliac nu este poveste - este un vin de poveste si povestit!


Ce vinuri am mai descoperit?


Vinuri albe Crama Liliac


Va povestesc imediat, caci nu a trecut mult timp de cand am participat la o noua editie a Branzeturilor cum se cuVin organizata ca de obicei de Asociatia Blogerilor Olteni (prin Daniel Botea) si DictionarCulinar.ro.

Locatia a fost una pe masura atmosferei si a bogatiei de vinuri: Hotel Boutique si Restaurant 5 Continents din centrul Craiovei, despre care v-am mai povestit si caruia va invit sa ii treceti pragul pentru a savura unul dintre preparatele culinare si pentru a va bucura de aerul acela boem de casa de final de secol 19.

Revenind la vinuri si branzeturi - ca doar de asta ne-am adunat - am avut bucuria de a incerca sortimente noi de vin, dar si de branza. Am avut spre degustat 9 combinatii si, trebuie sa ma credeti pe cuvant, decizia de a spune care este cea mai reusita a fost deosebit de dificila.

Daca branzeturile au fost oferite de cei de la Delaco - carora le multumim ca de fiecare data pentru implicare si promptitudine - vinurile au fost oferite de cei de la Crama Liliac.

Seara a inceput cu un Sparkling - Sparkling by Liliac - un vin cu bule (cum imi place mie sa ii spun), care mi-a incantat papilele si nasul din primul moment si care m-a ajutat sa ma destind dupa o zi plina.

Au urmat 3 vinuri albe, un rose - sensational  si doua vinuri rosii - o Feteasca neagra memorabila si un Pinot Noir de exceptie.

Seara s-a incheiat cumva atipic. Am savurat un Ice Wine - un vin alb ce trebuie servit la o temperatura joasa, foarte joasa. Ideea este ca acest vin se produce doar in cantitate foarte mica, pentru ca producerea lui necesita conditii meteo deosebite, precum atingerea si mentinerea unei temperaturi de -4 grade timp de aproximativ 15 zile, iar strugurii sunt zdrobiti inghetati. Este posibil sa nu fi retinut corect toate informatiile, dar trebuie sa imi acordati circumstante atenuante pentru ca eram deja la al saptelea vin degustat :)

Vinul preferat - Ice Wine Liliac
Vinul preferat - Ice Wine Liliac
Finalul a fost neasteptat: am gustat si chiar mi-a placut un vin dulce... foarte dulce! Dar surprinzator de bun si de fresh. Nectar of Transylvania 2016 se numeste acest sortiment si este produs din Muscat Ottonel. EU nu beau vinuri dulci niciodata, le prefer pe cele seci... sau demiseci. Am incercat anul trecut cred un alt vin dulce din aceeasi categorie - adica vinuri ce au concentratie foarte mare de zahar - si nu am putut sa beau mai mult de o inghititura - vinul era foarte dulce si usor gretos. Acest vin insa m-a surprins total si pot spune ca am gustat mai mult din curiozitate si din faptul ca unul dintre cei doi reprezentanti ai cramei m-a asigurat de faptul ca imi va placea. Si asa a fost.

Pana la urma, desi am savurat atatea sortimente, gandul mi-a ramas la vreo 3-4 :). Spumantul de la inceputul serii a binevoit sa ajunga la mine drept premiu la concursul obisnuit al serii, asa ca acum am decis sa votez un alt vin - de fapt o alta combinatie, si anume Transylvanian Ice Wine 2016 – Liliac & Kracher si Grana Padano Delaco D’Exceptie.

Din partea Cramei am avut cum spuneam 2 invitati: Miron Radic, CEO Crama Liliac, si somelierul Florentin Picu. Crama Liliac are o poveste usor atipica: ei au adus struguri rosii intr-o zona in care se producea in mod traditional vin alb din cauza climatului mai rece.

Desi podgoria se numeste Lechința iar localitatea Batos, crama si-a ales denumirea de Liliac. Originea numelui este legata de istoria Transilvaniei - Dracula, strigoi - si de aici gandul a pornit spre liliacul mancator sau bautor de sange :). Totul se leaga foarte frumos si armonios si imi este draga aceasta alegere ce pare atat de evidenta dar la care uite cat de putini s-au gandit! Iar pentru asta ii felicit pe cei de la crama pentru idee si creativitate. Ca sa nu mai spun ca si etichetele sunt pe masura!

Pentru vin am un singur cuvant: Superstar, pentru branza - Intensitate, iar pentru combinatie Spectacol !







marți, 21 august 2018

Micutzu, Bordea si Badea la Craiova!


Iata ca si orasul nostru incepe sa se alinieze la civilizatie si incepe sa aiba parte de evenimente dintre cele mai variate si mai interesante.

De data aceasta va invit la un spectacol de Stand-up Comedy. Sustinu de trei dintre cei mai cunsocuti si populari comedianti de stand-up de la noi – Cosmin Nedelcu Micutzu, Dan Badea si Catalin Bordea – acest spectacol va avea loc pe data pe 7 octombrie la Sala Polivalenta din Craiova.
Biletele se mai pot cumpara (grabiti-va!!) de pe

https://www.iabilet.ro/bilete-stand-up-badea-bordea-si-micutzu-stricam-o-generatie-35053/

precum si din rețeaua magazinelor Flanco, Orange si Vodafone.

Show-ul de stand up comedy ”Stricăm o generație” este explicat astfel de cei trei: „Pentru că noi înșine suntem o generație stricată ca toate generațiile care au fost înainte și care vor fi vreodată”.
Pentru cei ce considera ca acest tip de manifestare este una plina de vulgaritati si cuvinte mai putin.... delicate, le spun ca el nu se deosebeste cu nimic de ceea ce auzim zi de zi in jurul nostru. Difereenta majora este ca in cadrul unui astfel de spectacol umorul este unul inteligent, care denota multa pregatire si un adevarat mecanism menit sa puna in miscare rotitele din mintea fiecaruia, prin glume mai facile sau, dimpotriva, cu mare greutate.

Nu spun ca limbajul este pentru copii, dar nici nu trebuie sa avem o parere preconceputa despre ceea ce se intampla acolo, pe scena.

Si, sa nu mai spun ca acest spectacol de bucura de un urias succes in Bucuresti, motiv pentru care protagonistii au decis sa il aduca si mai aproape de noi, cei ce ajungem mai greu la astfel de.... evenimente.

So.... cu cine ma vad acolo?


marți, 14 august 2018

Spumante.... Frizante.... Degusta(n)te !



M-am gandit ca ar fi momentul sa va mai povestesc cate ceva despre vinuri, mai ales a a trecut ceva timp de cand nu am mai spus nimic despre asta.
 
Am ales sa va vorbesc acum despre doua vinuri spumante, pe care le-am incercat pentru prima data la ultima degustare. Aceste minunatii au fost aduse de doi prieteni ai evenimentelor noastre, oameni care participa adesea la acestea si completeaza de multe ori tabloul cu povesti despre vinuri, vie si arome.

Prosecco a fost primul spumant, oferit de Anya’s Delicatese. Primul partener din tara al Maestrului cafegiu Florescu/Delicatese Florescu-Bucuresti, acest magazin aflat in spatele Judecatoriei (in centrul Craiovei) ofera pe langa vinuri si cafea, dulciuri si .... delicatese de tot felul. Merita o vizita cand sunteti in zona 😊

Prosecco ese un vin de origine italiana, denumirea venind de la localitatea cu acelasi nume. Acest vin este un frizzante, adica are o efervescenta moderata. Obligatoriu servit rece, acest spumant poate fi servit intrega zi, chiar si la micul dejun. (i-auzi!)

Vinuri Craiova, prin reprezentantul sau Liviu Dorel Ionescu, ne-a oferit spre degustare si incantare Lambrusco. Daca Prosecco bausem de mai multe ori (diversi producatori), Lambrusco a fost la prima incercare.

Spumant rosé, acest vin are o culoare intensa si o efervescenta mai mare decat un frizzante. Denumirea acestui vin vine chiar de la soiul de struguri, cu o istorie indelungata, de pe vremea romanilor si etruscilor.

Aceste doua spumante sunt ideale pentru vara si toamna, dar merg de minune in orice anotimp pentru ca sunt usoare desi au ceva grade. Preferatul meu cred ca fost Lambrusco, un fel de dragoste la prima vedere 😊. Ca de obicei, eu va recomand sa le incercati pe amandoua si sa decideti dupa cum va dicteaza papilele gustative si inimioara.

Vreau sa amintesc faptul ca aceste evenimente sunt organizate de AsBO si DictionarCulinar.ro, sub obladuirea atenta a lui Daniel Botea, care mereu este sufletul si flacara vie a serii. Multumim Daniel!
Tot acum trebuie sa multumesc si gazdelor acestei degustari, si anume Five Continents – hotel si restaurant high class din centrul Craiovei.





vineri, 6 iulie 2018

Branzeturi cum se cuVin de vara



Pelerin - gama de vinuri Domeniul Dragasi 

Seara blanda si calda de inceput de iulie se lasa peste oras si peste noi, ducandu-ne cu gandul la marea cea mare si la noptile de poveste de altădată, cand timpul zbura parca mai incet, oprindu-se la povesti cu noi, copiii lui. Anii trec insa si bucuriilor de atunci li se adauga altele noi...

Un pahar de vin bun este unul dintre acele lucruri care iti pot aduce relaxarea si linistea de atunci, mai ales atunci cand este baut alaturi de cei care te lasa sa fi tu insuti, liber si deschis.

Daniel Botea

Iata de ce atunci cand Daniel Botea de la Asociatia Bloggerilor Olteni m-a invitat la o noua editie Branzeturi cum se cuVIn nu am putut refuza. Am ajuns cu ceva intarziere, insa locul imi era rezervat, ca de obicei 😊

Am avut spre degustare 4 vinuri oferite de cei de la Domeniul Dragasi. Crama se afla langa Dragasani si acum ceva timp am avut placerea de a vizita locatia lor. Acum acolo se organizeaza si vizite in crama, degustare profesionala de vinuri, asocieri culinare si plimbari prin vie. Mai mult decat atat, doritorii pot ramane peste noapte pentru a dormi in mijlocul viilor si in mirosul naturii.
Asa cum v-am obisnuit deja, vinurile au fost asociate cu branzeturi oferite de cei de la Delaco, care au ales de data aceasta sa ne poarte prin patru tari diferite Franta, Danemarca, Olanda si Marea Britanie. Vinurile au fost povestite de Mihai Voinea, administratorul Domeniului Dragasi, dar si de Narcis Neagoe.
Combinatia castigatoare

Cele 4 asocieri au fost:
Sauvignon Blanc 2016 Petit Fume – Camembert Ile de France
Petit Cuvee Blanc 2017 – Havarti Delaco D’Exceptie
Rose 2016 – Gouda Delaco D’Exceptie
Cabernet Franc 2015 – Irish Cheddar Delaco D’Exceptie

Dintre toate preferatul meu a fost de data aceasta Petit Cuvee Blanc 2017, un cupaj de Sauvignon Blanc si Pinot Gris, realizat intr-un numar limitat de sticle, adica doar 1800. Alin Santimbrean i-a asociat branza Havarti, un sortiment ce face parte din gama premium Delaco D’Exceptie. Este o branza de origine daneza obtinuta din lapte de vaca, aromata si cremoasa, cu un gust untos, dulceag si usor acid in acelasi timp. Numele sau provine din regiunea Havarthigaard in Øverød, unde este amintita inca din anul anul 1852.

Seara a fost una linistita si calda, asa cum ne-au obisnuit deja cei de la Casa Ghincea, gazdele noastre primitoare.

Vinul = Surpriza
Branza = Calatorie
Asocierea = Vacanta
Crama Dragasi - o seara de poveste

luni, 25 iunie 2018

Vin si istorie in centrul Craiovei


Iata ca a venit o noua degustare, de data aceasta de la mai vechii si dragii nostri prieteni de la Crama Avincis. Cu ei am impartit deja cateva evenimente si ne-au primit chiar si in vizita la ei, la Vila Dobrusa din Dragasani.




De data aceasta au venit ei la noi, la Craiova, si noi i-am primit intr-o locatie de vis. Auzisem de acest loc – Hotel Boutique Five Continents – insa nu avusesem pana acum bucuria si placerea de a intra. Acum am profitat din plin de ocazie si am vizitat toata cladirea, atat partea de restaurant, cat si partea amenajata drept hotel, pe doua nivele. Cladirea este foarte veche si a trecut prin multe intamplari, inclusiv prin confiscarea de catre comunisti si nationalizarea ei. Acum cativa ani ea a fost retrocedata fostilor proprietari, iar dupa mai bine 2 ani de renovari si restaurari, fosta casa boiereasca din centrul Craiovei a revenit la gloria de odinioara.

Revenind la vinuri si branzeturi caci, nu-i asa, evenimentul se numeste Branzeturi cum se cuVin, va pot spune ca am avut 4 soiuri de vin de degustat si savurat, plus 2 surprize oferite de alti prieteni ai evenimentelor noastre. Seara a fost cam asa:

- Cramposie Selectionata Avincis  – Brie – Ile de France
- Feteasca Regala 2016 – Havarti Delaco D’Exceptie
- Rose Avincis – Emmentaler Delaco
- Merlot + Cabernet Sauvignon 2015 Avincis – Grana Padano Delaco D’Exceptie

Toate vinurile luate separat sunt excelente, branzeturile mai mult decat potrivite mai ales acum, in sezonul legumelor proaspete, insa impreuna au mers de minune. Vinurile au fost povestite de Lenuta si Narcis Neagoe, iar din partea cramei Avincis ne-a vorbit putin Romica Dumitru.

Preferatul meu de data aceasta cred ca a fost primul cuplu, format din Cramposie Selectionata Avincis  si Brie – Ile de France. Cramposie Selectionata este un soi obtinut la Dragasani. Numele sau deriva din faptul ca ea a fost modificata pentru a putea poleniza fara ajutorul unui alt soi de vie, deoarece initial era plantata alaturi de Iordan si Braghina. Strugurii au boabe rare, motiv pentru care nici productia de vin nu este mare. Cu toate acestea cei de la Avincis produc acest vin pentru ca este unul cu o aroma aparte, foarte apreciat de cunoscatori si nu numai.

Vinul a mers de minune cu Brie de la Delaco, o branza fina cu mucegai nobil discret si un gust aparte, care reuseste sa te scoata din obisnuitul unei branze si sa te poarte in lumi inspirate din farmecul francez.

Despre Vin - Traditie
Despre branza - Franta
Despre pereche - Pietenie

Evenimentul a fost organizat, ca de obicei, de Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro.

miercuri, 30 mai 2018

O noua degustare - Vinurile Pogany



Editia cu numarul 22 a Branzeturilor cum se... cuVin a avut loc tot la Craft, in centrul Craiovei, la etaj, loc de unde poti privi un apus de soare minunat deasupra orasului...

De data aceasta Dobra Wine ne-a oferit vinurile Pogany. Desi numele va duce cu gandul la opera lui Brancusi, in realitate denumirea provine dintr-un termen arhaic ce inseamna „pagan”. Originara din zona Zalau Satu Mare, crama duce mai departe o traditie foarte veche, ce aminteste de celtii ce locuiau odinioara in zona, celti considerati de locuitorii zonei ca fiind pagani. Iata deci de unde si denumirea atat de frumoasa si de plina de intelesuri a acestor minunate vinuri.

De la Dobra Wine reprezentantul si povestitorul a fost Ovidiu Frincu completat de Lenuta si Narcis Neagoe

Am avut, ca de obicei, si sustinerea celor de la Delaco, ce ne-au oferit branzeturile lor perfecte pentru sezon... Eu, care mananc multe lactate, pot spune ca sunt super fericita ca am din ce in ce mai multe sortimente de cascavaluri si branzeturi din care sa aleg si pe care sa le testez.


Am avut spre degustare 6 vinuri, fiecare cu o nota unica si cu personalitate. Si sa nu mai spun ca fiecare sortiment de vin are o eticheta personalizata, foarte frumos desenata:


Intre toate preferatul meu a fost reprezentat de Sauvignon Blanc demisec servit alaturi de Mozzarella Delaco. Vinul alb este ideal pentru vara, iar acest Sauvignon respecta acea nota de prospetime pe care o cautam cu totii intr-o seara relaxata alaturi de prieteni.

Despre Vin pot spune ca este Prospetime, despre Branza – Finete, iar combinatia este Varatica!

Evenimentul a fost organizat, ca de obicei, de Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro.


luni, 30 aprilie 2018

Si la noi se produc vinuri ecologice. Stiati?


Domeniul Bogdan
Domeniul Bogdan

Da, am aflat si eu de curand faptul ca si la noi in Romania se produc vinuri ecologice. Ce inseamna asta? Un vin ecologic este un vin curat, care este produs dintr-o vita care a afost ingrijta natural, fara a se folosi ierbicide, pesticide, ingrasaminte chimice sau fungicide. Pentru ingrasarea solului se folosesc doar produse rezultate din cresterea animalelor, precum balgarul de vaca.

Aceste vinuri se produc undeva in Dobrogea, langa Medgidia, pe Domeniul Bogdan. Aici se practica o cultura biodinamica, unde se tine cont de calendarul natural.

Mi s-a parut fascinant ca si la noi oamenii au inteles cat este de important sa respectam natura, caci astfel ne respectam pe noi.

Vinurile produse si distribuite in tara sub brandul Domeniul Bogdan mi s-au parut - fara sa exagerez - unele dintre cele mai bune vinuri baute vreodata. Fie ca esti sau nu un cunascator, aceste vinuri sunt usor de baut, fie ca alegi sa le savurezi ca atare, fie in asociere cu diverse preparate culinare.

Eu am avut bucuria sa le degust la un nou eveniment marca bloggeri olteni, organizat intr-un loc foarte primitor, in centrul Craiovei, si anume la Craft Pub. Am si mancat ceva, si va spun ca a fost delicios! Absolut delicios! :)

Am gustat, degustat si savurat 5 sortiemnte de vin

Domeniul Bogdan - Cabernet Sauvignon
  • Riesling, Domeniul Bogdan 2016, sec
  • Sauvignon Blanc, Domeniul Bogdan 2016, demisec
  • Rose Feteasca Neagra + Syrah, Domeniul Bogdan 2017, demisec
  • Cabernet Sauvignon + Syrah, Domeniul Bogdan 2016, demisec
  • Feteasca Neagra, Domeniul Bogdan, 2016, sec
Nu am putut sa ma decid care mi-a placut mai tare, caci toate sunt foarte bune si au anumite calitati care le separa de orice am baut pana acum.

Povestit atat de frumos de catre domnul Marius Rusu, Area Sales Manager la Domeniul Bogdan, am decis sa votez azi pentru Sauvignon Blanc, Domeniul Bogdan 2016, demisec. Un vin alb minunat, perfect pentru vara ce se apropie!

Nu ezitati sa cumparati acest vin natural atunci cand il gasiti pe rafturile din marile magazine: Kaufland, Carrefour, Cora, caci veti ramane surprins!





miercuri, 4 aprilie 2018

Primavara are toane. Un vin bun ne linisteste pe toti



Hei, primăvara, ai venit pe la noi in haine noi… sau ceva mai uzate, dar macar ai venit. Asa se pare ca ne primeste noul anotimp anul acesta, parca incercand sa ne tina in case mai mult, sa ne faca sa mai lenevim pe canapea, sa mai tinem nasul ascuns in paturica. Desi poate parea un lucru …. mai putin placut, racoarea se potriveste totusi cu un vin bun. Iar vinurile pe care le-am degustat de data aceasta la Branzeturi cum se... cuVin au fost perfecte pentru un astfel de moment.

Vinurile au fost oferite de Crama Rotenberg, o crama micuta, tip boutique, localizată între comunele Ceptura și Fântânele, având o arie de 25 hectare. Branzeturile, ca de obicei, au fost oferite de Delaco, cel mai mare Fan Branza, cascaval si colorate din cati exista. Evenimentul a avut loc la Crama Marmara, un loc in care ne-am intalnit adesea, si a fost organizat, ca de obicei, de Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro.

Dintre cele 6 vinuri prezentate de Crama Rotenberg prin vocea somelierului Florentin Picu și prin cea a Alinei Bahnar, Marketing Manager la Crama Rotenberg, preferatul meu a fost Merlot Notorius 2014, care a fost insotit de Casacaval Delaco + covrigei. Acest vin este unul rosu, un Merlot care pe mine m-a surprins foarte tare pentru ca este mai putin aspru decat majoritatea vinurilor din acest sortiment pe care le-am degustat pana acum. Gustul si aroma se pastreza, insa este mai fin si poate fi baut foarte bine atat in compania unor preparate sau branzeturi, cat si separat.

Vinul iti este mereu alaturi. Un pahar de vin bun – nu conteaza ca este alb, rose sau rosu, sec sau demisec ori chiar dulce – iti poate aduce un pic de relaxare si te face sa vezi viata cu alti ochi. Un pahar de vin bun te ajuta sa uiti ca esti singur, trist, obosit, ca esti stresat, ca ai treaba multa la lucru ori ca traiesti o viata care nu iti apartine. Ia fiecare zi asa cum este, ia un pahar de vin bun si intoarce-te la ceea ce este important in viata: fericirea ta. 

Vinul poate fi descris de un singur cuvant: Surpriza, branza – Armonie, iar combinatia – Experienta



marți, 27 februarie 2018

Traditiile se nasc din lucruri frumoase

Imi plac traditiile. Mi se pare ca sunt cele care dau si mai multa valoare unui lucru bine facut, iar prin repetarea lui periodica ne permite(m) sa ne bucuram si mai mult timp de acele mici detalii. Alaturi de sotul meu, mai ales de cand ne-am mutat in casa noua, am decis sa ne cream propriile traditii, care sa ne includa doar pe noi sau care sa fie prilej de a ne reintalni cu prieteni pe care altfel ii vedem destul de rar. O astfel de traditie este, spre exemplu, petrecerea de Craciun, care se desfasoara intre Craciun si Anul Nou, si care ne aduce in casa acei oameni care ne-au fost alaturi in anul ce trece. Este, daca vreti, un fel de a le multumi pentru timp si amintiri.

O alta traditie de care imi este foarte drag este si degustarea de vinuri romanesti si branzeturi Delaco, eveniment ce poarta numele de Branzeturi cum se... cuVin. Inceput acum mai bine de doi ani, acest eveniment este organizat lunar de AsBO (Asociatia Blogerilor Olteni) si DictionarCulinar.ro.

Luna februarie ne-a prilejuit reintalnirea cu mai vechi prieteni ai evenimentului. De fapt, toti cei trei parteneri implicati in proiect fac parte deja din lista de onoare, ca sa ii spun asa, a celor care au ajutat acest eveniment sa creasca si sa ajunga aici.

Domeniile Samburesti si Delaco
Locatia a fost Restaurant Casa Ghincea . Aici, pe langa cele doua saloane dedicate evenimentelor precum nunta sau botez, ce se afla la etaj, exista si un restaurant la parter, cu o atmosfera intima si foarte placuta de luat masa, ziua sau seara.  Noi am mai organizat aici un eveniment si, pentru ca ne-am simtit ca acasa, am revenit cu drag. 😊

Vinurile au fost oferite de Domeniile Samburesti, crama ce se afla in topul preferintelor mele. Desi nu imi placeau vinurile albe, aceasta crama este cea care m-a facut sa le descopar si sa ma indragostesc de ele. Chardonnay Domeniile Samburesti este un vin pe care il beau frecvent acasa, alaturi de un peste sau de branzeturi.

Delaco este cel care ne-a oferit si de data aceasta branzeturile. M-am bucurat tare caci si de data aceasta am avut placerea sa descopar sortimente noi de branza, proaspat introduse in oferta Delaco. Daca Mozzarella este o branza de care nu ma mai satur, Havarti este o specialitate care iti produce o impresie puternica fara sa anuleze alte arome. Aceasta este o branza nou intrata in portofoliul Delaco,  facand parte din gama premium Delaco D’Exceptie. Este o branza din lapte de vaca, aromata si cremoasa, de origine daneza.

Roze de Samburesti
Combinatia de doua ori castigatoare :)
Evenimentul cu numarul 22 al Branzeturilor cum se... cuVin mi-a adus si bucuria de a castiga pentru prima data unul dintre premiile puse in joc in seara respectiva, si anume vin Roze Domeniile Samburesti – Cascaval Sofia Delaco.  

Datorita acestui fapt, si acum voi vota ca si combinatie favorita tot Roze Domeniile Samburesti – Cascaval Sofia Delaco + covrigei. Vinul este foarte placut, sec si aromat, perfect pentru primavara ce se lasa asteptata. Cascavalul Sofia este asa cum trebuie sa fie un cascaval, nici prea sarat si nici prea tare (ori moale), putand fi folosit atat in sandvisuri cat si in salate (eu asa il folosesc foarte des – taiat cubulete si pus peste verdeturi).

Pentru a caracteriza vinul as spune ca este Prospetime, branzei ii pot spune Mestesug, iar combinatiei - Traditionala!

vineri, 2 februarie 2018

Sa incepem anul cum se cuVin(e) - Crama Vladoi


Crama Vladoi

Iata ca a venit si anul 2018, cu toate surprizele si noutatile sale. Pentru ca anul trecut pe final am fost mai putin vorbareata cu voi, pe blog, azi m-am decis sa va povestesc ultima mea aventura legata de vin, si anume degustarea ce a avut loc saptamana trecuta la Restaurant Marmara, gazda ce a devenit deja o traditie.

Am revenit asadar la Branzeturi cum se cuVin, eveniment ajuns la editia cu numarul 19 si organizata, ca de fiecare data, de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro.

De data aceasta vinurile au fost oferite de Crama Vladoi, din zona Murfatlar, cei doi reprezentanti de seama venind special pentru noi de la atat de mare departare. Eu ce sa spun... m-am bucurat tare, caci am avut de savurat 6 vinuri, carora li s-a adaugat o surpriza, si anume un spumant alb fresh, deosebit de fin...

Tata si fiica - familia Vladoi

Ne-am adunat in numar mare de aceasta data, semn ca ne era dor unora de ceilalti. Vinul, bun si, pe alocuri, chiar surprinzator, a reusit sa ne dezlege limbile si sa ne intindem la discutii lungi si spumoase. Domnul Ion Vladoi si fiica sa Anca Maria proprietari si vinificatori, ne-au povestit cu dragoste despre istoria locului, a comunitatii si a cramei lor, destul de tanara inca.

Dintre toate combinatiile de vin si branzeturi (oferite ca de obicei de prietenii de la Delaco) am avut vreo 3 preferate.

Tin sa mentionez ca de data aceasta am avut surprize si la branzeturi, nu numai la vin, asa ca am ce va povesti.

„Echipa” favorita de data aceasta a fost formata din Chardonnay baricat alaturi de branza Havarti si pere. Chardonnay este unul dintre vinurile mele preferate, iar branza a fost uimitoare – prima data cand am gustat acest sortiment. Havarti este o branza de origine daneza, grasa, versatila si maturata cel putin 2-3 luni. Sa nu mai spun ca vinul a primit premiul de excelenta la Vinul.ro.

Daca ar fi sa alint vinul, i-as spune Pretiosul, branzei i-as spune Emancipata, iar asocierii cred ca i s-ar potrivi cel mai bine termenul de Hight Class 😊